Acțiunea „Fotograful”

Constantin GEANGU – născut la 10 februarie 1950, în comuna Traian, județul Bacău. Absolvent al Facultății de Energetică din cadrul Institutului Politehnic București; membru al Partidului Comunist Român (PCR); din 1979, inginer principal la Întreprinderea de Comerț Exterior „Electroexportimport”, unde se ocupa de importul de cabluri (de energie, telefonice, cu fibră optică, folie de cupru și stratificate placate cu cupru) pentru diverse întreprinderi din țară; călătorea în străinătate pentru tratative comerciale, în special în țări socialiste; membru al grupei de lucru nr. 5 INTERELECTRO din cadrul CAER. Căsătorit cu o fostă colegă de facultate, aveau împreună o fiică (elevă de gimnaziu în 1989); familia Geangu era proprietara unui apartament dintr-o zonă centrală a Bucureștiului și nu se confrunta cu probleme socio-economice deosebite. Era pasionat de fotografie, învățând singur cum să developeze filmele acasă, unde-și amenajase un mic studio; avea multe fotografii și diapozitive făcute în timpul călătoriilor în străinătate.

Discuțiile despre revolta muncitorilor brașoveni din 15 noiembrie 1987 purtate cu o vecină de apartament (care avea un frate martor ocular), i-au produs lui Constantin Geangu o problemă de conștiință: majoritatea cetățenilor nu trăiau la fel de confortabil ca familia lui și în mintea sa a apărut sentimentul că se afla „în tabăra greșită”. A fost momentul decisiv pentru concretizarea unor nemulțumiri profesionale mai vechi, legate de disfuncționalitățile constatate în economia României. Astfel, s-a decis să acționeze, prin semnalarea problemelor către forurile de conducere ale PCR, în special Comitetul Central, care lua toate deciziile politice, economice și sociale.

În perioada decembrie 1987 – octombrie 1989 a trimis 9 texte anonime (8 fiind identificate de către Securitate și confiscate din circuitul poștal): 6 scrise cu riglă-șablon (5 expediate CC al PCR, 1 Tribunalului Suprem al RSR), un text cu scris de mână modificat (trimis CC al PCR) și unul cu scrisul real (trimis lui Nicolae Ceaușescu).

Dintre documentele scrise cu rigla-șablon, unul a fost intitulat „Apel”, originalul fiind fotografiat în toate cele 36 de poziții ale unei role de film, iar după ce le-a developat, a introdus negativele în plicuri și le-a expediat comitetelor PCR ale unor mari întreprinderi din țară, împreună cu o notiță de mână, prin care îndemna discutarea problemelor semnalate în cadrul Congresului al XIV-lea. Originalul materialului l-a trimis CC al PCR, cu același îndemn, de a provoca o discuție la reuniunea de la mijlocul lunii noiembrie 1989.

A lucrat textele numai când familia sa nu era acasă, pentru a fi sigur că soția și fiica nu vor ști niciodată ceea ce face și, astfel, vor fi protejate, fără a se consulta cu nici o altă persoană. Pentru a nu lăsa urme (amprente), își punea leucoplast pe degete, iar plicurile le introducea în cutiile poștale cu multă atenție, scoțându-le din buzunar ținute de extremități.

Într-un dialog din martie 2026, Constantin Geangu ne-a mărturisit că lucrul la scrisori îl consuma extrem de mult, fiind cuprins de teama de a nu fi descoperit, chiar dacă era singur în apartament. Din această cauză, a manufacturat textele cu „respirația tăiată”, iar orele necesare scrierii cu rigla-șablon erau un amestec epuizant de frică și emoție.

Și-a semnat scrisorile „23.000.000”, pentru a sugera că nemulțumirile erau generalizate. A trimis plicuri prin poștă, amplasându-le în cutii poștale ale unor oficii din preajma locuinței sale (str. Gura Motrului, Bulevardul 1 Mai, Bulevardul Banu Manta și Calea Griviței).

Geangu nu propunea, explicit, schimbarea regimului politic din R.S.R., ci reformarea sistemului, prin renunțarea la minciună și acceptarea adevărului – laitmotivul textelor sale. Din punctul său de vedre, realitatea însemna: ineficiență economică, șomaj (prezent, dar nerecunoscut), sărăcie, distrugerea satelor. Pentru redresare, inginerul propunea analizarea serioasă a problemelor, pedepsirea vinovaților de către justiție (indiferent de locul lor în ierarhia de partid și de stat), profesionalizarea administrației, organizarea alegerilor libere, cu competiție reală și campanii electorale mediatizate, interzicerea cumulului de funcții și limitarea numărului lor la două mandate. În texte, făcea apel la respectarea Statutului PCR.

Dacă ar fi fost acceptate, propunerile lui Constantin Geangu ar fi dus, implicit, la o transformare majoră a regimului și un început de democratizare.

Scrisorile nu au ajuns la destinatari, ci au fost confiscate direct de la poștă – CC al PCR, Tribunalul Suprem sau Nicolae Ceaușescu au stârnit interesul celor care triau corespondența, unii dintre angajații oficiului poștal fiind agenți acoperiți ai poliției politice. Pentru depistarea autorului, Securitatea a deschis Acțiunea „Fotograful”, la începutul lunii septembrie 1989, după apariția în circuitul poștal a celor 36 de plicuri destinate unor comitete de partid din mari întreprinderi din țară și CC al PCR. Pe lângă ipoteze privind autorul (în funcție de problemele discutate și abordare, compunerea frazelor etc.), securiștii au semnalat că pelicula fotografică era de producție sovietică, activându-se ideea organizării unui complot cu susținere din exterior.

În octombrie 1989, Geangu a trimis alte două scrisori. Prima, la CC al PCR, denunța faptul că toate realizările din țară sunt puse pe seama „Regelui” (numit „Nero al lumii contemporane”), care, în fața realității, nu va recunoaște că planurile sale au fost greșite și va da vina pe alții. A doua era destinată „Tovarășului Nicolae Ceaușescu (strict, strict personal) C.C. al P.C.R.”. Geangu îi reproșa liderului suprem faptul că a vrut să le facă pe toate, fără să asculte de specialiștii din diversele domenii, astfel că oamenii de bună credință s-au dat la o parte și s-a înconjurat doar de cei care-i dau dreptate, dar care nu sunt profesioniști și mint. Îi propunea să facă o serie de reforme, una dintre ele fiind să renunțe la putere, pentru a salva ce se mai putea.

Deși în Arhiva CNSAS nu există un dosar de urmărire informativă pe numele lui Constantin Geangu, coroborarea mai multor tipuri de documente mă determină să presupun că descoperirea autorului s-a produs după analizarea câtorva mii de probe de scris ale unor persoane din zonele limitrofe oficiilor poștale de unde se expediaseră scrisorile, care se potriveau cu portretul-robot rezultat după analiza textelor.

Duminică, 12 noiembrie 1989, o echipă de ofițeri de securitate (de la Municipiul București și de la Direcția Cercetări Penale) a pătruns în apartamentul familiei Geangu, cu o autorizație de percheziție domiciliară (semnată de procurorul militar col. Ștefănescu Mihai). Inginerul a predat, la cererea ofițerilor, instrumentele cu care scrisese memoriile și developase pelicula fotografică, apoi percheziția a continuat și s-au confiscat obiecte considerate utile în anchetă: agende, cărți de vizită, aparate de fotografiat etc., dar și unele produse aduse din străinătate: țigări și cafea. În aceeași zi este datat și un proces-verbal de percheziție la locul de muncă al Adrianei Geangu, de unde s-au confiscat câteva agende și un săpun străin.

Înainte de încheierea percheziției domiciliare, Constantin Geangu a fost dus la anchetă în sediul Direcției Cercetări Penale din Departamentul Securității Statului – Calea Rahovei, nr. 39. În dosarul de anchetă nu există un mandat de reținere pentru 24 de ore, care trebuia emis și semnat de un ofițer din Direcție.

După ce a stat singur într-o sală de așteptare circa 2 ore, a fost introdus într-un birou, unde i s-a spus că trebuie să-și dezbrace hainele și să-și pună un combinezon, în prezența mai multor persoane. În acest timp, i s-au făcut foarte multe fotografii. Fotografiile nu au fost arhivate în dosarul de anchetă, iar pentru dosarul de penitenciar i s-au făcut altele, speciale (față și profil), în 16 noiembrie. Fotografierea înainte de contactul cu anchetatorii și obligarea să înlocuiască hainele personale cu un combinezon se făcea, probabil, în scopul umilirii și a inducerii sentimentului că, după intrarea în Direcția Cercetări Penale, Geangu era la dispoziția totală a Securității.

Seara, târziu, îmbrăcat în combinezonul care-i era strâmt, Geangu a fost dus într-un birou de anchetă în care era foarte frig. (Și în înregistrările video de vede că haina nu-i permitea să se îndrepte, că avea mânecile prea scurte și că Geangu încerca să se încălzească, cuprinzându-se cu brațele.)

A fost luat în primire de ofițeri anchetatori din Serviciul I. Șeful serviciului, lt-col. Trașcă Ion, a fost chemat de acasă (fusese în unitate în acea zi între 8,40-13,35 și a ajuns, din nou, la ora 17,05, plecând a doua zi, la ora 10,50) special pentru inginerul reținut. În acea noapte, de la un moment dat, lt-col. Trașcă a fost secondat de mr. Olaru Alexandru. Prima anchetă a durat din seara de 12 noiembrie până a doua zi dimineață. Două declarații din acea noapte sunt păstrate în înregistrările video și pe hârtie.

Interogatoriul era urmărit de col. Morariu Pătru (comandantul de facto al Direcției după trecerea în rezervă a col. Vasile Gheorghe), prin televiziunea cu circuit închis. Nemulțumit de faptul că anchetatorul nu reușea să-i smulgă lui Geangu mărturisirea unei influențe sau sprijin din exterior, col. Morariu a intrat intempestiv în birou și, pe un ton ridicat, a anunțat singurul amănunt care interesa ancheta: „Cine v-a propus să ajutați pe reprezentantul altei țări?” La reacția promptă a lui Geangu că nu a fost nimeni, col. Morariu a amenințat: „Vom vorbi civilizat, dacă acceptați acest mod, sau deloc civilizat, dacă refuzați!” Aceste amănunte sunt surprinse doar de clipul video, fără nici o urmă în declarațiile scrise, arhivate la dosarul penal.

Anchetatorii i-au dictat cel puțin două declarații. În înregistrările video, care surprind realitatea anchetei, am văzut că inginerul a avut curajul de a nu fi de acord cu unele formulări și „a negociat” câteva fraze. Într-o altă declarație, datată 12 noiembrie (redatată de mr. Olaru 13 noiembrie), pare că anchetatorul nu a mai intervenit: Geangu povestește că a pus problemele semnalate în adunările PCR, dar activiștii trimiși de minister nu le-au luat acordat nici o atenție; prin urmare, a considerat că el, ca membru de partid, trebuie să facă ceva pentru îndreptarea situației; a preferat să trimită scrisorile anonim pentru ca cele semnalate să fie cercetate; subliniază că nu a fost influențat de nimeni, în nici un caz de posturile de radio străine, dar recunoaște că a încălcat Statutul PCR.

În dimineața de 13 noiembrie, la ora 7,45, Geangu a fost introdus în celula nr. 1. Acolo se afla un alt arestat preventiv, Dan Căprariu Schlachter. După o noapte nedormită și amenințările anchetatorilor, Geangu l-a privit cu suspiciune pe colegul de cameră (fără nici un motiv real).

În aceeași zi, procurorul militar, col. Ștefănescu Mihai i-a comunicat lui Geangu că a pus în mișcare acțiunea penală și a emis mandat de arestare pentru 30 de zile pentru infracțiunea prevăzută la art. 166, alin. 2 Cod Penal (Propagandă împotriva orânduirii socialiste – „propaganda sau întreprinderea oricărei acțiuni pentru schimbarea orânduirii socialiste sau prin care ar rezulta un pericol pentru securitatea statului, se pedepsește cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi”).

Interogatoriile au continuat și s-au axat, în principal, pe contactele pe care le-a avut cu persoane din străinătate în timpul negocierilor comerciale – a povestit amănunte de la fiecare deplasare în străinătate. În 17 noiembrie, mr. Olaru Alexandru (care devenise anchetatorul principal în caz) a obținut de la Constantin Geangu recunoașterea, parțială, a unei vinovății și că „regretă faptele”.

Convinși că Geangu acționase singur, că unele probleme semnalate erau reale și că scrisorile sale nu ajunseseră la destinatari (infracțiunea nu se materializase), Direcția Cercetări Penale și Securitatea Municipiului București au raportat conducerii Departamentului Securității Statului, la începutul lunii decembrie 1989, două variante pentru „finalizarea” cazului: trimiterea în judecată pentru propagandă împotriva orânduirii socialiste, iar instanța militară va schimba încadrarea juridică în ofensă adusă autorității sau punerea în libertate, la expirarea mandatului de arestare preventivă, fără a fi scos de sub urmărire penală. Ambele variante implicau mai multe măsuri represive conjugate: excluderea inginerului din PCR, îndepărtarea „din sistemul comerțului exterior” și transferul forțat „într-o unitate direct productivă”; avertizarea de către Direcția a VI-a și Securitatea Municipiului București și semnarea declarației-angajament după tiparul obișnuit (obligația de a respecta legile și a informa „organele de stat competente” dacă ar fi observat că altcineva le încalcă); recrutarea ca informator de către Securitatea Municipiului București și, în același timp, punerea sub un control informativ-operativ strict; schimbarea locului de muncă al soției, Adriana, prin conducerea Direcției regionale CFR București.

Nu am descoperit acordul privind una sau alta din aceste propuneri. Cert este că în 13 decembrie 1989 s-a prelungit mandatul de arestare preventivă pe numele lui Constantin Geangu, care a rămas, în continuare, în Arestul Securității.

În luna decembrie 1989, la dosarul de anchetă s-au arhivat doar două declarații (din 5 și din 10 decembrie). Ultimul document olograf este „Declarația-angajament” din 21 decembrie 1989, ziua în care a fost eliberat. Documentul a fost dictat de maiorul Olaru: Geangu recunoaște că a comis o infracțiune și acceptă să fie eliberat fără a fi scos de sub urmărirea penală. Ofițerul forțează limitele reglementărilor de lucru ale Securității, dictând și formula unui angajament de colaborare cu Securitatea (așa cum au făcut penaliștii Securității pentru majoritatea persoanelor eliberate în 21-22 decembrie 1989). Așadar, pentru că nu avusese posibilitatea aplicării măsurilor propuse conducerii DSS, mr. Olaru a încercat să-și securizeze controlul asupra victimei și în libertate, o strategie comună și îndelung uzitată de Direcția a VI-a.

Spre deosebire de Geangu, care era rupt de realitatea din afara zidurilor celulei din Arestul Securității și singura lui dorință era să fie eliberat, maiorul Olaru, care știa ce se întâmplase la Timișoara și că manifestațiile populare cereau schimbarea regimului, a ales să continue să slujească regimul totalitar.

Constantin Geangu a fost scos de sub urmărire penală în 12 ianuarie 1990, prin ordonanța semnată de același procuror militar, colonel de justiție Ștefănescu Mihai, ca efect direct al Decretului-lege din 4 ianuarie 1990 al Consiliului Frontului Salvării Naționale, prin care a fost abrogat art. 166 alin. 2 din Codul Penal.

După finalizarea percheziției domiciliare, soția lui Constantin Geangu, Adriana, a fost luată „la o discuție” la sediul Direcției Cercetări Penale a Securității. Numele său este scris în registrul cu persoanele care au intrat în unitate: 12 noiembrie 1989, ora 21,20, la căpitanul Hodiș Vasile, fără a fi trecută nici o oră de ieșire. În afară de o declarație olografă a Adrianei Geangu din 12 noiembrie, preluată de căpitanul Hodiș, în dosarul de anchetă al soțului său, apar mai multe declarații, pentru intervalul 13-15 noiembrie, date anchetatorului maior Giurescu Dănilă.

În 2026, Constantin Geangu a explicat ce s-a întâmplat: pe lângă amănunte despre călătoriile în străinătate ale soțului, Adriana a fost pusă să-și amintească toate momentele în care a fost plecată de acasă (din intervalul decembrie 1987 – octombrie 1989), pentru ca anchetatorii să verifice „povestea”; cele câteva zile de vacanță din august 1989 i-au dat mari bătăi de cap, din cauza stresului neputându-și aminti cu exactitate zilele. Din acest motiv, a fost reținută până în seara de 15 noiembrie. A dormit într-o încăpere unde se aflau doar un pat și o chiuvetă. După ce a fost lăsată mai mult timp singură și s-a relaxat – ofițerii au vizionat meciul de fotbal România-Danemarca, în urma căruia echipa națională s-a calificat la Campionatul Mondial din 1990 –, Adriana Geangu a putut să-și amintească zilele în care fusese la mare din august 1989. Acest amănunt, coroborat cu declarațiile repetate ale soțului că nimeni nu a știut despre ceea ce a făcut, i-au determinat pe ofițeri să o elibereze.

Reținerea Adrianei Geangu în intervalul 12-15 noiembrie 1989 a fost ilegală, în conformitate cu prevederile Codului Penal și a Codului de Procedură Penală valabile atunci.

După arestarea ambilor părinți, fiica familiei Geangu a rămas acasă cu bunica maternă, care, din fericire, se afla în vizită. Speriată, doamna și-a anunțat, telefonic, soțul din Pașcani despre apariția și măsurile Securității. Din acel moment și până la sfârșitul lunii decembrie 1989, postul telefonic al familiei Geangu a fost suspendat. După ce a fost lăsată să plece acasă, Adriana Geangu și-a reluat serviciul, aparent fără nici o consecință. Un singur coleg a avertizat-o că toți ochii și toate urechile sunt ațintiți asupra ei.